În incinta binecuvântată a Schitului „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Comănești, o săptămână din luna august a transformat complet destinele a zeci de tineri. Copii cu vârste între 7 și 17 ani au lăsat deoparte ecranele telefoanelor pentru a deveni micii recruți ai primei ediții a Taberei Cazone „Tinerii Veterani”. Acest proiect de suflet, organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) – SUCURSALA BACĂU, reprezintă temelia unei inițiative pe care asociația își propune să o extindă la nivel național.

La sosire, copiii au fost întâmpinați de mentorii lor: militari căliți în misiuni internaționale, veterani ai teatrelor de operații (TO) și un jurnalist – membru AMVVD care și-au pus timpul și experiența în slujba comunității în mod complet voluntar. Conducerea bivuacului a fost asigurată de VTO Simion Raul, militar rezervist din structura Forțelor pentru Operații Speciale (F.O.S.), cu 4 misiuni externe, și locțiitorul său, VTO Dobrea Cătălin, un veteran cu un istoric de 9 misiuni internaționale și Cristina Mathias – jurnalist cu peste 20 de vechime media, membru AMVVD (fostul vicepreședinte coordonator al celor două sucursale) .
Prima zi: Fundamentul bivuacului și lecția însemnelor naționale
Aventura a început duminică sub semnul cunoașterii și al reconectării cu valorile fundamentale. Prima zi a fost dedicată în întregime instalării corturilor și amenajării bivuacului de către micii recruți. Imediat după ce s-au stabilit în tabără, copiii au participat la prima lor mare misiune: un atelier interactiv susținut de Cristina Mathias în care au avut loc prezentarea instructorilor, stabilirea programului taberei și o primă lecție esențială despre însemnele României și semnificația lor profundă. Pentru a înțelege mai bine importanța Drapelului, cei mici au participat la un exercițiu simbolic deosebit de emoționant: au legat cu mâinile lor bucăți de tricolor pe mici soldăței de jucărie, înțelegând că steagul înseamnă onoare, unitate și respect.







Intrarea în ritmul cazon: Supraviețuire și cântece de cătănie
Abia din zorii celei de-a doua zile, o goarnă militară a tăiat aerul curat de munte, dând semnalul de deșteptare și introducându-i pe copii în ritmul cazon strict. Zilele au curs apoi într-o dinamică incredibilă, combinând disciplina cu educația practică pentru viață. Sub îndrumarea instructorilor, tinerii au învățat tehnici avansate de supraviețuire în natură: cum să aprindă focul prin metode improvizate, tipurile de focuri, construirea de adăposturi din crengi și frunze și cum să se hrănească din flora spontană. Au făcut înviorare în fiecare dimineață, instrucție de front, au învățat pasul de defilare și noțiuni vitale de prim ajutor în situații de criză.










Componenta culturală a adus o energie fantastică pe platou. Sub îndrumarea doamnei profesoare Elena Oboroceanu, membră a grupului Harmonie, vocile copiilor au răsunat la unison într-un singur glas, cântând cu mândrie Imnul de Stat, Drum bun, Treceți batalioane române Carpații sau Coboară dacii din columnă. Serile se încheiau la cinematograful din bivuac, unde copiii au vizionat exercițiile de tip Drill ale Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, documentare despre daci sau au învățat despre siguranța pe internet de la Cătălina Bertalan, cadru M.A.I. în rezervă, după vizionarea filmului „Fiecare copil contează…”.


Mijlocul săptămânii a adus o deschidere către știință și spiritualitate prin dezbaterea despre „Raportul de Aur” (matricea matematică a creației) și secretele muntelui sfânt Ceahlău. Emoția a fost completată de mult așteptatul atelier de tragere cu arme de tip airsoft și de un concurs aplicativ de ștafetă, pe echipe, care a sudat definitiv prietenia între grupe.
Oaspeți de seamă și spiritul de comunitate
Biserica a fost pilonul spiritual al bivuacului. Gazda, Părintele Amfilohie Brânză le-a oferit tinerilor, într-un spațiu binecuvântat de liniște, povețe despre moralitate și caracter.






Tabăra a fost vizitată de echipajele de la ISU, Poliție și Jandarmerie, care au adus tehnică de intervenție și au oferit demonstrații tactice spectaculoase, inclusiv exercițiile pline de loialitate ale unui echipaj canin specializat. De asemenea, copiii au fost inspirați de tinerii olimpici internaționali David Crihan și Tudor Alinei, care au adus în bivuac un robot performant, dar și de întâlnirea cu omul de suflet din Pârgărești, județul Bacău, cel care a sprijinit și făcut posibilă amplasarea primului monument din mediul rural din România dedicat militarilor români căzuți în teatrele de operații (TO), un ansamblu de o valoare istorică remarcabilă, realizat în strânsă colaborare cu AMVVD Bacău. Pe seară cînd bivuacul a fost luminat de un foc de tabără uriaș și-a făcut apariția și campionul Ionuț Iftimoaie cu cei doi copii ai săi. Acesta le-a vorbit despre ambiție și reziliență, caracter și performanță, dragoste de neam și respect pentru tricolor. Activitățiele s-au încheiat pe ritmuri muzicale românești și internaționale, o discotecă în aer liber. A fost ultima seară în tabăra de la Comănești, o plină de bucurie și relaxare, dar și de conștientizare că tabara-i la sfârșit. Atunci au apărut primele lacrimi de regret și dorința ca tabăra să mai țină „măcar o săptămână”









„Căzut la datorie!” – Omagiul care a unit cerul cu pământul
Sâmbătă dimineață, la Ceremonia de Încheiere, bivuacul s-a transformat într-un spațiu al pioșeniei absolute. Părintele Amfilohie Brânză a oficiat un serviciu religios solemn pentru militarii români căzuți la datorie în Teatrele de Operații sub Drapelul României.
Momentul de maximă încărcătură emoțională a fost executarea „Apelului Solemn”. Numele fiecărui militar român decedat în misiunile externe a fost strigat rar pe platou. La fiecare nume, zecile de copii, alături de instructorii veterani și părinți, au răspuns la unison, cu o voce puternică și cutremurătoare: „CĂZUT LA DATORIE!”. A fost un omagiu profund, o lecție sacră de onoare predată direct din sufletul celor nu vor uita niciodată sacrificiul militarilor căzuți la datorie sub Drapelul României în treatrele de operații.

La ceremonia a fost prezentă și un reprezentant al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJRP) pentru a premia această mare misiune de educare a tinerilor. Vicepreședintele AJRP a oferit diplome de excelență pentru profesionalismul demonstrat în tabără Părintelui Amfilohie, doamnei profesoare Elena Oboroceanu, doamnei Cătălina Bertalan, comandanților VTO Simion Raul și VTO Dobrea Cătălin, dar și tinerilor instructori Adrian Ștefan Timpu și Ștefan Apetrei.
O despărțire cu îmbrățișări și lacrimi
După oferirea scrisorilor de recunoștință instituțiilor MAI și înmânarea Livretelor de „Tânăr Veteran” cu grade onorifice pentru copii, a urmat momentul de încheiere. Copiii au defilat în perfectă cadență prin fața Comandamentului și a părinților veniți pe platou.
Când s-a dat semnalul final de stingere a taberei, rigoarea militară a lăsat loc unei emoții copleșitoare. Platoul s-a umplut de lacrimi de tristețe pentru că această aventură minunată s-a terminat. S-au strâns în îmbrățișări puternice între copii, părinți și instructori, iar glasurile celor mici au răsunat la despărțire, mărturisind că și-ar mai fi dorit să rămână în bivuac cel puțin încă o săptămână.
Prima ediție a Taberei Cazone de la Comănești s-a încheiat ca o mare victorie a sufletului. Copiii s-au întors acasă mai puternici, mai disciplinați, dar mai ales mai bogați în prieteni și valori.
Veteranii TO ai AMVVD au demonstrat că cea mai frumoasă misiune este aceea de a clădi, prin iubire și dăruire, caracterele viitoarei generații
+ There are no comments
Add yours