De ce AMVVD nu se oprește?! De ce VTO încearcă să arate noilor generații ce însemnă „IUBESC PATRIA”?

Estimated read time 4 min read

De peste 10 ani, încă de la înființarea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir am încercat să fim mai buni, să „luptăm” pentru recunoaștere, pentru un trai mai bun, pentru uniune, pentru a putea arăta noilor generații ce înseamnă valoarea și respectul față de pământul și istoria neamului.

Am vrut și vrem să arătăm non-militarilor o parte din sacrificiile făcute și ce înseamă veteran al teatrelor de operații… Poate așa reușim să vă ajutăm să ne înțelegeți…

Mulți dintre noi, veteranii teatrelor de operații, am plecat de acasă pentru o aventură necunoscută luându-ne rămas bun de la prieteni și familie și tot ce știam, ne iubim țara suficient pentru a o apăra și proteja, la nevoie, cu propriile noastre vieți, am învățat elementele de bază și apoi ne-am împrăștiat în vânt în colțurile îndepărtate ale lumii, în războaie pentru a apăra pacea Pământului.

Am  luptat pentru libertatea noastră, precum și pentru libertatea altora, ba chiar unii dintre noi au văzut lupta reală, am au avut de-a face cu războiul fizic, dar mai toți veteranii au avut de-a face cu războiul psihologic.

Nu ne-a fost ușor, deși am avut parte de multe momente bune, pentru că au fost de multe ori rele. Am muncit din greu, am găsit prieteni noi și familie nouă pentru că nu știam când, sau chiar dacă, vom mai vedea vreodată casa.

Am experimentat fericirea apelurilor telefonice cu familia și tristețea pierderii evenimentelor importante. Acolo, în teatrele de operații, ne-am bazat unul pe altul pentru a ne face treaba și uneori pentru a supraviețui.

Am jelit camarazii care nu s-au mai întors acasă și am hotărât că nu-i vom uita niciodată.

Împărtășim o legătură nerostită unii cu alții, pe care majoritatea oamenilor nu o experimentează și puțini o vor înțelege. Știm totuși că, la nevoie, vom fi alături de frații și surorile noastre și vom sta uniți, într-o clipă. Când ne vedem, dăm din cap sau ne zâmbim ușor, știind că am împărtășit și experimentat lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le-au făcut.

Asta înseamnă să fii veteran al teatrelor de operații! Este ceva ce trebuia câștigat, și nu poate fi luat niciodată…

Ne-am întors acasă când aventura noastră s-a terminat. O parte din noi ne-am adunat și am continuat lupta. Am câștigat dreptul de a intra în istorie, de a sărbători într-o zi și de a ne comemora camarazii duși în armata Domnului, pe 11 Noiembrie. O zi tristă în care România plătea pentru prima oară prețul suprem de sânge într-un teatru de operații! Ziua aceasta a ajuns să fie declarată „Ziua Veteranilor din teatrele de operații”.

Suntem câteva zeci de mii de bărbați și femei militari, polițiști, civili, dar toți am servit Patria în locuri în care alții nu ar merge pentru nimic în lume.

Am fost numiți eroi, am fost numiți mercenari, am fost etichetați inconștienți, curajoși, nebuni. Nu suntem însă, decât niște oameni care își iubesc Patria, care și-au făcut datoria fără să ezite și care oricând am face asta din nou, la nevoie!

Ți ar putea plăcea și

Mai multe de la autor

1 Comment

Add yours

+ Leave a Comment